AMBIENTUM BIOETHICA BIOLOGIA CHEMIA DIGITALIA DRAMATICA EDUCATIO ARTIS GYMNAST. ENGINEERING EPHEMERIDES EUROPAEA GEOGRAPHIA GEOLOGIA HISTORIA HISTORIA ARTIUM INFORMATICA IURISPRUDENTIA MATHEMATICA MUSICA NEGOTIA OECONOMICA PHILOLOGIA PHILOSOPHIA PHYSICA POLITICA PSYCHOLOGIA-PAEDAGOGIA SOCIOLOGIA THEOLOGIA CATHOLICA THEOLOGIA CATHOLICA LATIN THEOLOGIA GR.-CATH. VARAD THEOLOGIA ORTHODOXA THEOLOGIA REF. TRANSYLVAN
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.
Autori: OLEG GARAZ.
DOI: 10.24193/subbmusica.2022.spiss2.01
Published Online: 2022-12-20
Published Print: 2022-12-30
pp. 7-19
VIEW PDF
FULL PDF
Abstract: În fapt, emergența conceptului stil în gândirea muzicală europeană este consecința mutației produse la sfârșitul Renașterii. Orientarea înspre simplificarea limbajului și expresiei muzicale și subordonarea ambelor discursului noțional-poetic determină inimaginabilul: hegemonia retoricii și, implicit, a stilului ca sub-categorie retorică având funcția de organizare și control al sugestibilității discursive: taxonomia afectelor exprimabile muzical. Tot în perioada Barocului muzical, inserția practică a conceptului stil începe prin co-abitarea acestuia cu ideea de gen în toate trei ipostazele ale acestuia: ca habitat specific de desfășurare a actului muzical, ca și coeficient al componenței, și în egală măsură ca tipologie de etos. Această confuzie va trena pentru întreaga perioadă de folosire a conceptului stil , care încetează treptat pe măsura inserției tot mai puternice a postmodernismului. Ca instrument de dislocare funcțională și semantică, stilul acționează și în raport cu termenul canon, singurul referent valoric până la mutarea muzicii din quadriviumul numeral-cosmic în triviumul discursiv-filologic (momentul Del Bene, 1586). În paralel cu preluarea atribuțiilor de la conceptul gen, stilul își revendică și funcția canonului ca referent valoric exclusiv. Deja începând cu Barocul, este vorba despre canon stilistic. Absorbția completă a funcției canonice de către stil se produce la nivelul Clasicismului vienez, atunci când stilul devine referent biologic-personalizant, atașat gândirii muzicale a unei personalități proeminente (Wilhelm von Lenz, Beethoven et ses trois styles, 1855). Romantismul muzical ridică accepția stilului la nivelul unei exclusivități aproape absolute, pe măsura transcendentalismului afișat de muzicianul-geniu (paradigma Liszt-Wagner). Dispersia Romantismului determină revenirea la identificarea prin etos: verism, expresionism, impresionism-simbolism și naturalism, pentru ca de abia în cadrul primului modernism muzical (1900-1914) să se revină la accepția renascentistă, pur canonică-tehnică: stil atonal, în al doilea modernism (1918-1939) – stil dodecafonic, stil serial, și în continuare, în al treilea modernism (1946-1968) – stilul muzicii stocastice, stilul muzicii aleatorice, stilul minimalist ș.a. Inutilitatea conceptului stil ca procedură de identificare prin diferențiere (Boris Asafiev) și, evident, ca metanarațiune, se relevă deja în Postmodernismul muzical, cu toate cele trei „ideologii” anti-metanarative ale Postmodernității: ideologia neîncrederii, ideologia fragmentului și ideologia recuperării
Key words: istoria stilului, canon stilistic, stilul ca gen, stilul ca metanarațiune, ieșirea din stil
